ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cineastul și maestrul fotograf Pavel Balan: O viață trăită între filme și cărți

16:52 | 23.07.2018 Categorie: Cultură

Chişinău, 23 iul. /MOLDPRES/. O seară omagială cu genericul ”O viață între filme și cărți. Pavel Balan la 80 de ani de la naștere” a avut loc astăzi la Biblioteca de Arte ”Tudor Arghezi” din capitală, informează MOLDPRES.

La eveniment au participat cineaști, cercetători, scriitori, ziariști, bibliotecari și cititori. În cadrul manifestării au fost proiectate trei filme documentare ale omagiatului: ”Fântâna”, ”Piatră, piatră...” și ”Petru Movilă”.

Solicitat de MOLDPRES, doctorul în studiul artelor, Dumitru Olărescu, a menționat că Pavel Balan este un  arheolog al spiritualității noastre. ”Prin cărțile și filmele sale, el s-a manifestat ca un arheolog. A săpat în rocile trecutului, a extras zăcăminte care nu se compară nici cu aurul, nici cu o piatră prețioasă. Este unul dintre făuritorii perioadei de aur a cinematografiei moldovenești.  El a pus bazele școlii  filmului poetic, recunoscută în toată lumea. A făcut 30 de filme documentare și 12 – de ficțiune.  La o parte dintre peliculele sale documentare a fost și regizor. A editat niște cărți extraordinare despre istoria culturii și artei naționale. Ultima sa carte – ”Rugă pentru neam” este o lucrare monumentală, fără precedent în cultura națională”, a subliniat Dumitru Olărescu.

La rândul său, doctorul în studiul artelor Violeta Tipa a afirmat că Pavel Balan este o personalitate distinctă, care ține la valorile culturale, la țară și la rădăcinile milenare ale neamului nostru.  ”Aceasta o demonstrează cărțile și filmele sale, care se alimentează din marea bogăție a neamului nostru”, a precizat Violeta Tipa.

Pavel Balan s-a născut în 1938 în comuna Hâncești, raionul Fălești. În 1965 a absolvit Facultatea de Operatori de Imagine a Institutului Unional de Cinematografie din Moscova  (VGIK), clasa profesorului Boris Volcek. Din 1964, lucrează la Studioul „Moldova-film”, mai întâi în calitate de operator de filme documentare. În anii `80, a debutat ca regizor şi scenarist, turnând mai multe pelicule documentare, în care a evocat datinile şi obiceiurile populare, istoria neamului și importante personalități moldovenești („Varlaam”, „Anastasie Crimca”, „Petru Movilă”, „Vasile Lupu” ș.a.). A realizat volumele „Poliptic Moldav” (apărut în 1985), o carte de vizită a Republicii Moldova,  „Icoana sufletului nostru”, „Ștefan cel Mare și Sfânt”, „Tradiții populare în arhitectura moldovenească”, „Biserica Adormirea Maicii Domnului de la Căușeni”, „Cetățile sufletului. Mănăstiri și schituri basarabene” și ”Rugă pentru neam”,  un album despre arta Moldovei din secolele XIV-XX.

Lui Pavel Balan i-a fost acordat în 1983 premiul ”Boris Glavan” și în 1988 – Premiul de Stat al RSSM. De asemenea, a fost distins cu ”Ordinul Republicii”, cu titlul Maestru Emerit al Artei, ordinul ”Gloria Muncii”, medaliile ”Mihai Eminescu”, ”Dimitrie Cantemir” ș.a.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

img18006469

img18006469

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!