ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

UE va oferi peste 12 milioane de euro pentru susținerea creșterii economice în Republica Moldova

11:38 | 25.07.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 25 iul. /MOLDPRES/. Comisia Europeană va oferi peste 12 milioane de euro Republicii Moldova, pentru a sprijini dezvoltarea economică, îmbunătățirea condițiilor de activitate a mediului de afaceri și fortificarea capacităților în domeniul guvernanţei economice, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

Executivul a aprobat astăzi inițierea negocierilor asupra Acordului de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Comisia Europeană cu privire la consolidarea potențialului de creștere al Republicii Moldova printr-un mediu economic transparent, eficient și competitiv.

Acordul prevede oferirea a 12 milioane de euro prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate, alte 250 mii de euro sunt prevăzute în cadrul Programului Anual de Acţiuni 2017 al UE. Banii vor fi utilizați pentru măsuri care vizează aplicarea echitabilă a legislaţiei comerciale, gestionarea eficientă a activelor statului şi a investiţiilor publice, consolidarea protecţiei drepturilor investitorilor, promovarea reformelor în supravegherea sectorului financiar.

Tot astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat inițierea negocierilor și semnarea unui acord dintre Republica Moldova și Comisia Europeană, care prevede alocarea a 5 milioane de euro pentru responsabilizarea cetăţenilor moldoveni. Domeniile care vor beneficia de suport sunt: societate civilă, buna guvernare, apă și sanitație, gestionarea deșeurilor și eficiență energetică. 

img18006542

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!