ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Campania de recoltare se va încheia până la sfârşitul lui iulie, afirmă MADRM

17:41 | 27.07.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 27 iul. /MOLDPRES/. Ploile abundente din ultima perioadă au determinat prelungirea campaniei de recoltare a cerealelor. Datele din teritoriu arată că, la data de 27 iulie, în ţară a fost recoltată peste 92% din suprafaţa totală de grâu, care constituie circa 320 mii ha şi 98 la sută din suprafața de 44 mii ha de orz de toamnă, transmite MOLDPRES cu referire la surse de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM).

Solicitat de Agenţie, Marin Grama, consultant superior în Direcţia politici de producţie, procesare şi reglementare a calității produselor de origine vegetală a MADRM, a informat că recoltarea orzului de primăvară a început acum trei săptămâni și la ora actuală sunt strânse 75% din totalul de 35 mii ha cultivate.

Potrivit lui Marin Grama, pe parcursul ultimei săptămâni de seceriş indicii recoltei medii la hectar nu au suferit mari schimbări.

„Cea mai bună situaţie rămâne a fi în regiunea de nord, unde la grâu avem o medie de 3,4 tone/ha. Recolte mai mici au fost atestate în raioanele din zonele de centru şi sud, unde media este de 2,8 tone per hectar. Cam la fel stau lucrurile şi în cazul orzului: la nord – 3,4 tone/ha și centru/sud – 2,5 tone/ha. Astfel, recolta medie pe ţară constituie: la grâu în jur de 3,2 tone/ha, aproape echivalent cu media ultimilor cinci ani; la orz – 2,9 tone/ha, cu 0,2 tone/ha mai mult faţă de media ultimilor 5 ani”, a estimat specialistul cu trimitere la datele oferite de către Direcțiile raionale pentru agricultură și alimentație.

Sursa citată a mai informat că se apropie de finalizare recoltarea mazării uscate și practic s-a încheiat recoltarea rapiței de toamnă. “Mazărea uscată a fost recoltată pe o suprafață de peste 90% din 20 de mii ha cultivate. Recolta medie constituie 1,4 tone/ha, cu 0,7 tone/ha mai puţin faţă de media ultimilor 5 ani”, a relevat consultantul MADRM.

“Rapița de toamnă a fost recoltată integral, pe toate cele  44 de mii de hectare cultivate. Recolta medie pe ţară constituie 2 tone/ha, cu 0,1 tone/ha mai puţin faţă de recolta medie pe hectar din ultimii cinci ani”, a explicat la solicitarea MOLDPRES Marin Grama.

Conform reprezentantului MADRM, până la sfârșitul lunii iulie va fi finalizată recoltarea grâului, orzului, mazării și rapiței.

În majoritatea localităţilor din Republica Moldova, campania de recoltare a culturilor cerealiere de grupa I a început la sfârşitul lunii iunie. Din cauza precipitaţiilor, în 11 raioane secerişul a demarat cu întârziere de aproximativ o săptămână. Specialiştii susţin că ploile abundente care au însoţit întreaga campanie de recoltare a cerealelor din acest an vor cauza prejudicii materiale producătorilor agricoli.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în următoarea săptămână precipitaţii se prevăd preponderent în regiunea de nord, iar de luni pe întreg teritoriul ţării intră în vigoare Cod Galben de caniculă.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img18006669

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!