ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Două fetițe s-au înecat în râul Prut

15:00 | 13.08.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 13 aug. /MOLDPRES/. O fetiță de 14 ani și alta de 12 ani s-au înecat ieri în râul Prut. Cazul a avut loc în satul Lopatnic din raionul Edineț, transmite MOLDPRES.

Solicitat de agenție, ofiţerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Liliana Pușcașu, a specificat că unul dintre cadavre a fost recuperat din apă de către localnici, iar celălalt a fost scos la suprafață de scafandri.

Potrivit informațiilor, cele două fetițe și încă o prietenă se jucau în preajma râului. Alte circumstanțe în care s-au produs înecurile urmează a fi stabilite.

Conform datelor IGSU, de la începutul acestui an, 49 de persoane s-au înecat, dintre care 11 sunt copii.

Salvatorii au reiterat avertismentul şi îndeamnă populaţia să înoate doar în bazine acvatice amenajate cu stații de salvare și să nu meargă la adâncime. Totodată, părinţii sunt rugați să-și monitorizeze strict copiii și să nu le permită scăldatul fără supraveghere.

De asemenea, angajații Inspectoratului atenţionează oamenii să nu consume băuturi alcoolice atunci când merg la scăldat. Iar în cazul apariției unor situații de risc, să apeleze numărul unic de urgență 112.

(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!