ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Modificările ce prevăd că autovehiculele din regiunea transnistreană vor fi admise în traficul internațional au fost publicate în Monitorul Oficial

10:15 | 17.08.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 17 aug. /MOLDPRES/. Posesorii de autovehicule din regiunea transnistreană vor primi plăcuțe neutre și vor fi admiși în traficul internațional începând cu 1 septembrie 2018, potrivit unui proiect de lege care a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, informează MOLDPRES.

Documentul prevede că mijloacele de transport, inclusiv remorcile, motocicletele şi bicicletele cu motor auxiliar, vor putea obține plăci cu număr de înmatriculare neutru, pentru circulația în trafic internațional. Acestea vor fi eliberate de subdiviziunile Agenţiei Servicii Publice, la oficiile deschise în orașele Bender și Râbnița, fără achitarea drepturilor de import şi fără prezentarea obligatorie a actelor vamale.

Vor putea fi înmatriculate mijloacele de transport aflate în proprietate până la data de 24 aprilie 2018 și care sunt, în prezent, înmatriculate în unităţile administrativ - teritoriale din stânga Nistrului sau municipiul Bender. Proprietarii vor prezenta documente confirmative care atestă domiciliul persoanei şi a dreptului de proprietate, însoţite de o declaraţie scrisă pe propria răspundere a solicitantului cu privire la veridicitatea informaţiilor.

Modificările legislative mai prevăd că mijloacele de transport înregistrate, în baza acestor prevederi, pot fi înstrăinate către persoanele cu domiciliu în localităţile din stânga Nistrului sau mun. Bender sau persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului şi municipiul Bender fără achitarea drepturilor de import.

În cazul în care mijloacele de transport sunt înstrăinate persoanelor cu domiciliu în localitățile din dreapta Nistrului, înregistrarea noului proprietar se va efectua cu condiţia că mijlocul de transport nu este prohibit de a fi introdus pe teritoriul Republicii Moldova şi cu achitarea drepturilor de import.

Decizia privind participarea în traficul rutier internațional a autovehiculelor din regiunea transnistreană a fost semnată la 24 aprilie 2018 de către reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană.

Tot astăzi, în Monitorul Oficial a fost publicat și decretul prezidențial pentru promulgarea prezentei legi.

Guvernul, în termen de o lună de la data publicării modificărilor în Monitorul Oficial, urmează să aprobe procedura de înmatriculare a mijloacelor de transport ce intră sub incidența prezentei legi.

(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)

img18007309

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!