Distincțiile Parlamentului pentru rezultate remarcabile în dezvoltarea R. Moldova vor fi conferite cu ocazia Zilei Independenței
10:33 | 24.08.2018 Categorie: Oficial
Chişinău, 24 aug. /MOLDPRES/. De Ziua Independenței, Președintele Parlamentului Andrian Candu va acorda distincțiile Parlamentului Republicii Moldova, în cadrul unei ceremonii oficiale organizate de Legislativ, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.
Personalități cu rezultate remarcabile în diferite domenii de activitate vor fi decorate de către speakerul Andrian Candu cu “Medalia Democrației”, cu diplome de onoare și diplome de gradul I ale Parlamentului. Distincțiile vor fi acordate personalităților care au avut o contribuție remarcabilă în promovarea imaginii statului, culturii, dezvoltare și reforme. Candidații au fost înaintați de către autoritățile publice, la solicitarea Președintelui Parlamentului.
”Medalia Democrației” este acordată pentru contribuție în promovarea reformelor, apărarea drepturilor și libertăților constituționale ale cetățenilor, promovarea tradițiilor parlamentarismului, pentru merite deosebite în domeniul profesional de activitate, precum și pentru devotament în misiunile speciale de asigurare a securității țării.
”Diploma de Onoare” este conferită pentru promovarea intereselor și imaginii Republicii Moldova, tradițiilor și valorilor naționale, atât în țară, cât și peste hotare, pentru edificarea și valorificarea patrimoniului cultural al țării, pentru realizări deosebite în activitatea didactică și de cercetare, pentru consolidarea relațiilor diplomatice bilaterale și de colaborare cu parlamentele naționale ale altor state.
”Diploma Parlamentului Republicii Moldova” este decernată pentru contribuție substanțială la dezvoltarea științei, artei, culturii și sportului, pentru participare activă la elaborarea politicilor de stat, pentru activitate ireproșabilă în cadrul autorităților administrației publice centrale, pentru inițiativă civică și acțiuni filantropice, pentru succese remarcabile la studii și ocuparea locurilor premiante la olimpiadele internaționale.
Distincțiile Parlamentului au fost instituite în 2017.