ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În Moldova au fost confirmate 177 cazuri de rujeolă

12:46 | 03.09.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 3 sep. /MOLDPRES/. Un număr de 177 de cazuri de rujeolă au fost confirmate de la începutul lunii august curent. Astfel în ţară se menţine Codul portocaliu de rujeolă, transmite MOLDPRES.

Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în primele două zile ale lunii septembrie nu au fost înregistrate cazuri noi de rujeolă. În luna august fiind confirmate 140 de cazuri, iar alte 83 suspecte sunt în proces de investigare. În prezent, pacienții sunt izolați și se află sub supravegherea medicilor. 

Conform sursei citate, teritoriile afectate de rujeolă în ultima săptămână sunt: Ceadâr-Lunga, Vulcănești, Ungheni, Taraclia, Cahul, Hâncești, Cantemir și Ocnița.

Autoritățile au anunțat la finele lunii august Cod portocaliu de rujeolă pe întreg teritoriul țării şi au specificat că minorii nevaccinaţi nu vor fi admişi în grădiniţe şi şcoli.

Medicii epidemiologi reamintesc populaţiei că rujeola este o maladie extrem de contagioasă şi se răspândește rapid. În comunitățile nevaccinate, un copil bolnav poate să infecteze alţi circa 20 de copii. Boala se transmite de la o persoană la alta prin aer cu picături în urma strănutului, tusei şi a contactului cu persoana infectată. Primul semn al infecţiei este febra înaltă, care se menține 1-7 zile. Erupţiile generalizate apar după 3-4 zile de la debutul febrei. Pneumonia este cauza cea mai frecventă de deces în rujeolă.

Rujeola poate fi prevenită doar prin vaccinare. În Republica Moldova, vaccinarea este efectuată cu vaccin combinat contra rujeolei, oreionului şi a rubeolei (ROR), la vârstele de un an, 6-7 ani și 14-15 ani. Vaccinarea este gratuită pentru toate persoanele eligibile. În ultimii zece ani, în Republica Moldova rata imunizării a constituit 95 la sută, iar acum aceasta este de până la 87 de procente. Focare de rujeolă există și în țările vecine Ucraina și România.

(Reporter A. Zara, editor L. Alcază)

img18007758

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!