În opt luni ale anului curent, încasările la buget au crescut cu aproximativ 15%
15:22 | 03.09.2018 Categorie: Economie
Chişinău, 3 sep. /MOLDPRES/. De la începutul anului curent, încasările la Bugetul public național (BPN) administrate de Serviciul Fiscal de Stat (SFS) au constituit 23,9 miliarde lei, în creștere cu 3,1 miliarde lei sau cu 14,9% în raport cu perioada similară a anului precedent, informează MOLDPRES.
Potrivit datelor SFS, pe parcursul celor opt luni 2018, la bugetul de stat au fost încasate 10,7 miliarde lei, ceea ce constituie cu 1,6 miliarde lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017 sau o creștere de 17,4%.
La bugetele locale s-au înregistrat încasări de 2,6 miliarde lei, cu 12,6 % mai mari. O creștere similară au înregistrat și încasările la bugetul asigurărilor sociale de stat, care au constituit 8,2 miliarde lei.
La Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat circa 2,6 miliarde lei, cifră cu 13,4 la sută mai mare în comparație cu perioada similară a anului 2017.
(Reporter N. Sandu, editor L. Alcază)