ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

2300 persoane au optat pentru dobândirea cetățeniei Republicii Moldova prin recunoaștere, în ultimele patru luni

13:43 | 13.09.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 13 sep. /MOLDPRES/. După modificarea Legii cetățeniei, numărul persoanelor care au solicitat dobândirea cetățeniei Republicii Moldova prin recunoaștere, conform procedurii simplificate, a crescut. Astfel, de la 19 aprilie curent și până la sfârșitul lunii august, au fost depuse 2300 de cereri în acest sens, cu o mie de cereri mai mult decât anul trecut, informează MOLDPRES. 

Agenția Servicii Publice (ASP) a precizat într-un comunicat de presă că datele statistice din ultimii ani arată că dobândirea cetățeniei Republicii Moldova prin recunoaștere este cea mai solicitată procedură. Aproximativ 85 la sută dintre solicitanți optează pentru acest procedeu. Anul trecut au fost depuse 1554 de cereri pentru obținerea cetățeniei moldovenești, 1309 dintre acestea vizau dobândirea prin recunoaștere.

Din cele 2300 de cereri depuse în acest an, 2282 au fost înregistrate la subdiviziunile ASP din țară, iar alte 25 de solicitări au fost înregistrate la misiunile diplomatice ale Republicii Moldova.

Procedura simplificată prevede că persoanele cu vârsta de peste 18 ani, născute pe teritoriul Moldovei, indiferent dacă dețin cetățenia altui stat și dacă domiciliază în țară sau în străinătate să fie recunoscute ca cetățeni ai Republicii Moldova din momentul depunerii cererii în acest sens, care conține consimțământul solicitantului.

Modificările operate la Legea cetățeniei, care prevăd simplificarea procedurii de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova, au intrat în vigoare la 19 aprilie 2018.

(Reporter N. Sandu, editor L. Alcază)

img18008143

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!