Experţi din Letonia au vizitat Regiunile de Sud şi Nord ale R. Moldova
18:15 | 13.09.2018 Categorie: Regiuni
Chişinău, 13 sep. /MOLDPRES/. Un grup de experţi din Letonia s-a aflat în perioada 11-12 septembrie în Regiunile de Dezvoltare Sud şi Nord. Specialiştii letoni au împărtăşit colegilor din R. Moldova practici şi experienţe în domeniul elaborării documentelor de planificare strategică regională şi asigurarea sinergiei cu iniţiativele locale, gestionării eficiente a deşeurilor, întocmirii proiectelor transfrontaliere etc., transmite MOLDPRES.
În cadrul întrunirilor din sudul şi nordul ţării, experții s-au referit la structura și atribuțiile instituțiilor de dezvoltare regională din Letonia, precum și la dezvoltarea economică a regiunilor din țara lor. Totodată, au vorbit despre experiența Letoniei în implementarea reformei teritorial-administrative după modelul danez, explicând particularitățile acesteia, pașii întreprinși, părțile pozitive și negative.
„Ținând cont de faptul că Republica Moldova se află și ea în pragul unei reorganizări teritoriale și administrative, am venit cu unele concluzii și recomandări pe marginea implementării cu succes a acesteia. Colegii din R. Moldova trebuie să ştie că în realizarea acestui proces este foarte important dialogul cu oamenii, dar și efectuarea unei analize de impact ale eventualelor opțiuni de reformă”, au estimat specialiştii letoni.
„Colaborarea noastră cu Letonia, bazele căreia au fost puse acum doi ani, ca rezultat al parteneriatului dintre Ministerul Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale al Letoniei și Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului din R. Moldova, începe să prindă contur și sper ca, în timpul apropiat, să dea primele roade. Cu siguranță, avem ce învăța de la letoni. Împreună am reușit să identificăm perspective de dezvoltare comune, proiecte care vor aduce beneficii ambelor părți, dar mai ales cetățenilor din Regiunea de Sud a ţării", a relevat Maria Culeşov, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud.
„Apreciem înalt relațiile de colaborare cu Letonia, pe care le-am dezvoltat în ultimii ani cu sprijinul Ministerului Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale de la Riga. Împreună am reușit să facilităm semnarea a numeroase acorduri de colaborare de către autorități publice locale și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale din țările noastre și să organizăm un șir de vizite de studiu atât în nordul R. Moldova, cât și în regiunile Letoniei”, a menționat şi directorul ADR Nord, Vitali Povonschi.
Vizita experților letoni a avut loc în cadrul proiectului „Sprijinirea dezvoltării regiunilor din R. Moldova și Georgia prin promovarea participării cetățenilor și consolidarea capacităților de planificare și implementare a dezvoltării la nivel local și regional", implementat de Forumul Rural din Letonia în parteneriat cu Ministerul Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale al Letoniei.
(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)