O persoană a decedat, iar altele 28 au suferit traumatisme în urma accidentelor rutiere
10:07 | 01.10.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 1 oct. /MOLDPRES/. O persoană a decedat, iar altele 28 au suferit traumatisme în urma accidentelor rutiere produse în zilele de odihnă, transmite MOLDPRES.
Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare (INP), în aceste zile, pe întreg teritoriul țării au avut loc 17 accidente rutiere grave.
Totodată, inspectorii de patrulare au stabilit circa 2 800 de încălcări rutiere, dintre care peste 1 600 au constituit depășiri a limitei de viteză.
De asemenea, 43 șoferi au fost documentați în stare de ebrietate, iar alți 48 - nu dețineau permis de conducere.
Potrivit datelor INP, în opt luni ale anului curent, pe teritoriul Republicii Moldova au avut loc 1 740 de accidente rutiere soldate cu 186 persoane decedate și 2 111 traumatizate.
(Reporter A. Ciobanu, editor L. Alcază)