80 la sută dintre traseele incluse în Programul „Drumuri bune pentru Moldova” au fost reabilitate
12:45 | 03.10.2018 Categorie: Economie
Chişinău, 3 oct. /MOLDPRES/. Un număr de 1000 de km de drum din totalul celor incluse în Programul „Drumuri bune pentru Moldova”, sau 80 la sută, au fost deja reabilitate, iar lucrările pe celelalte trasee urmează a fi finalizate până la sfârșitul acestei luni. Datele au fost prezentate astăzi de către ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, informează MOLDPRES.
Ministrul Economiei a precizat că au fost reparate prioritar drumurile care duc spre școli, grădinițe și puncte medicale, iar localitățile beneficiare au fost selectate indiferent de apartenența politică a primarilor acestora.
„Nici o porțiune de drum nu a fost dată în exploatare fără expertiza tehnică a Administrației de Stat a Drumurilor. Garanția este de un an, iar iarna care vine va fi primul test. În cazul în care vor fi depistate nereguli, toți antreprenorii vor merge la porțiunea de drum cu nereguli și aceasta va fi reparată”, a precizat Gaburici.
Ministrul Economiei a precizat că există diferență între drumurile reabilitate și cele care sunt doar la întreținere. „Lucrări de întreținere se fac în fiecare an. Rețeaua de drumuri naționale este de peste 9000 km, care sunt întreținute în fiecare an”, a punctat Gaburici.
Director general al Administrației de Stat a Drumurilor, Gheorghe Curmei, a afirmat că în contractele adjudecate antreprenorilor au fost prevăzute garanții și a fost reținută suma de 10 la sută din valoarea contractului, pentru ca, în cazul apariției unor defecte, antreprenorul să fie obligat să le remedieze.
Rețeaua de drumuri publice din Republica Moldova include peste 9400 km, inclusiv circa 6000 km de drumuri naționale și 3400 km drumuri locale de interes raional. Drumurile locale de interes comunal ating cifra de 30 mii km.
Programul „Drumuri bune pentru Moldova” a fost inițiat în luna martie curent. Astăzi, Chiril Gaburici a anunțat lansarea programului „Drumuri bune pentru Moldova 2”, în cadrul căruia, în anul 2019, urmează a fi reparate 1500 km de drum.
(Reporter N. Sandu, editor A. Răileanu)