Pesta porcină africană a fost depistată la mistreţi în raioanele Rezina şi Ştefan Vodă
12:39 | 04.10.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 4 oct. /MOLDPRES/. Două focare de pestă porcină africană (PPA) au fost depistate în ultima săptămână la mistreţi, în satele Ţahnăuţi, raionul Rezina, şi Palanca, Ştefan Vodă, transmite MOLDPRES.
Potrivit ultimului buletin epizootic al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), rezultatele de laborator au arătat că animalele erau bolnave de pestă porcină.
Contactat de MOLDPRES, Nicolae Munteanu, inginer-silvic şef la Agenţia „Moldsilva”, a informat că specialiştii entităţilor silvice din ţară, în special cele vizate de ANSA, au luat situaţia la control şi lucrează într-un regim special de evidenţă epidemiologică. „Mistreţii pot fi un mijloc de răspândire a bolii, fiindcă traversează distanţe mari, pătrunzând uşor din zonele afectate. La ora actuală este întocmit un plan de acţiuni, coordonat cu ANSA şi executat pentru ca boala să nu se extindă, iar focarele existente să fie lichidate. Vom urmări cum derulează lucrurile şi vom încerca să redresăm situaţia, în caz contrar, regulamentele indică depopularea spaţiului forestier de mistreţi, ceea ce ar trebui de evitat”, a menţionat Nicolae Munteanu.
Responsabilul de la "Moldsilva" a reiterat că de la 29 septembrie este permisă vânătoarea la mistreţi. În anul curent, limita totală de recoltare a mistreților constituie 1138 de unități. Acest număr, mărit faţă de alţi ani, este stabilit ca urmare a necesităţii acțiunilor de prevenire a răspândirii pestei porcine africane, prin intermediul mistreților.
Conform datelor ANSA, la finele lunii septembrie – începutul lui octombrie, noi cazuri de pestă porcină au fost identificate şi în România, Ucraina, Ungaria, Letonia, Polonia, Federaţia Rusă, China ş.a. Situaţia este monitorizată de Organizația Mondială pentru Sănătate Animală, care întreprinde măsurile de rigoare cerute de normele internaţionale.
În ţara noastră, ANSA a elaborat un amplu program de măsuri care au drept scop contracararea bolii. Conform unui ordin emis de Agenţie, se prevede restricționarea temporară a transportării de porcine și a produselor și subproduselor provenite de la acestea din țările afectate de pestă porcină, precum și interzicerea comercializării porcinelor în piețele agricole și târgurile de animale din ţară.
Problema pestei porcine africane a revenit în atenţia autorităţilor R. Moldova, după ce, în luna octombrie 2017, în satul Palanca, raionul Ştefan Vodă, au fost identificate trei gospodării cu porcine infectate. Ulterior, noi focare de PPA a fost notificate în mai multe localităţi din diferite regiuni ale ţării.
Pe parcursul anului 2018, în R. Moldova au fost înregistrate deja 25 de focare de pestă porcină, dintre care 16 sunt active. Până în prezent, 14 raioane din sud-estul țării au fost afectate de acest virus, fiind nimiciți 253 de porci domestici.
Pesta porcină africană este o boală periculoasa, fără tratament sau vaccin în prezent, care afectează speciile domestice şi sălbatice de porcine. Virusul PPA se transmite prin contact direct între animale sau indirect, prin hrănirea animalelor cu lături care conţin carne sau produse secundare ce provin de la animale infectate, insecte care s-au hrănit din animale infectate, sau chiar prin ustensile, haine, furaje contaminate. Virusul PPA supravieţuieşte timp de 6-10 zile în materialele fecale ale animalelor infectate, până la 3-6 luni în produsele din carne de porc netratate termic şi mai mulţi ani în carnea de porc congelată. Mortalitatea animalelor infectate este de 100%.
(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)