ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Proiectul de modificare a Constituției va fi supus votului în una din ședințele următoare a Parlamentului, anunță liderul PDM

12:54 | 09.10.2018 Categorie: Politică

Chişinău, 9 oct. /MOLDPRES/. Proiectul de modificare a Constituției prin introducerea sintagmei ”integrare europeană” va fi supus votului în una din ședințele următoare a Legislativului. Declarația a fost făcută astăzi de către președintele democraților, Vlad Plahotniuc, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, în prezent, în Coaliția de Guvernare nu sunt suficiente voturi pentru adoptarea acestui proiect, iar PLDM și PL încă nu s-au pronunțat referitor la modul în care vor vota, din acest motiv PDM a decis ca în ședințele următoare să supună votului inițiativa.

„Noi credem că introducerea conceptului de ”integrare europeană” în Constituție, ca element de bază al strategiei naționale de dezvoltare a R. Moldova, nu trebuie negociată politic și nu trebuie să fie parte a unor jocuri politice. Termenul în care mai putem vota această lege expiră curând, iată de ce am decis ca în ședințele următoare ale Parlamentului să supunem votului acest proiect și în felul acesta fiecare deputat va avea ocazia să demonstreze dacă este cu adevărat pro-european”, a opinat Plahotniuc.

El a specificat că ideea de integrarea europeană a R. Moldova trebuie să fie depolitizată, să nu devină obiectul speculațiilor electorale. „Preocuparea oricărei guvernări nu trebuie să fie geopolitica, ci bunăstarea oamenilor”, a conchis Plahotniuc.

Anterior, PDM a elaborat un proiecte de lege ce prevede modificarea Constituției prin introducerea sintagmei ”integrare europeană”.

(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)

img18009045

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!