În R. Moldova vor fi efectuate intervenții de tratament prin neurotrombextracție în cazul accidentelor vasculare cerebrale
15:33 | 16.10.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 16 oct. /MOLDPRES/. În Republica Moldova vor fi efectuate intervenții de tratament prin neurotrombextracție în cazul accidentelor vasculare cerebrale. Anunţul a fost făcut astăzi în cadrul unei conferinţe de secretarul general de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Boris Gîlca, comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, prima operaţie de acest gen a şi fost efectuată la 29 septembrie curent, la Institutul de Medicină Urgentă. Intervenția a fost posibilă datorită aparatajul special achiziţionat de autorităţi şi Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională.
„Această reușită se datorează în mare măsură parteneriatului dintre Clinica de neurologie și neurochirurgie a Institutului de Medicină Urgentă și Departamentul de neuroradiologie al Spitalului universitar din Kiel, Germania, unde membrii echipei noastre au efectuat cele mai multe stagieri. Astăzi, ne putem mândri de această performanță și în Republica Moldova”, a spus Mihai Ciocanu, directorul institutului nominalizat.
Oficialul de la Ministerul Sănătății a menţionat că în țara noastră, accidentul vascular cerebral reprezintă a treia cauză de deces și prima cauză de invalidizare a populației.
“Prin urmare, implementarea metodelor contemporane de tratament, reprezintă o necesitate evidentă. Tratamentul endovascular este indicat în cazul pacienților cu accident vascular cerebral ischemic acut în intervalul de timp de 4,5 și 6 ore de la instalarea simptomelor. Iată de ce, de adresarea timpurie după asistență medicală specializată, depinde foarte mult reușita tratamentului”, a remarcat Gîlca.
El a specificat că în perioada următoare, odată cu regionalizarea serviciilor specializate spitalicești, această metodă revoluționară de tratament al accidentelor vasculare cerebrale va fi extinsă și în alte spitale, în special în partea de nord și de sud a țării, pentru a oferi șanse egale pentru întreaga populație.
Neurotrombextractia mecanică reprezintă o metodă minimal invazivă, care permite eliminarea trombilor din vasele cerebrale sub ghidaj angiografic și cu ajutorul unui sistem complex de catetere asistate de vacuum aspirație.
Conform statisticilor, anual, în Republica Moldova, sunt diagnosticați cu accident vascular cerebral circa 12 mii de pacienți.
(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)