Pompierii au reluat acţiunile de instalare a detectoarelor de fum în localităţile din ţară
15:07 | 17.10.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 17 oct. /MOLDPRES/. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a anunţat că va continua campania de prevenire a riscurilor de incendii cu genericul “O casă protejată – O viață salvată” demarată anul trecut. Astfel, mai multe locuinţe din nordul şi sudul ţării vor fi dotate gratuit cu detectoare de fum, comunică MOLDPRES.
Șeful Serviciului de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență /IGSU/, Liliana Puşcaşu, a specificat că primii în acest an au beneficiat de detectoare gratuite 20 de familii din localitatea Chișcăreni, raionul Sângerei. Acestea au fost vizitate astăzi de pompieri, care au și plasat instalațiile în camerele unde funcționează sobe.
Potrivit IGSU, de detectoare de fum vor beneficia oamenii în etate, familiile cu mulți copii sau persoanele cu dizabilități. În sezonul rece al anului trecut, pompierii au montat aproape 3000 de detectoare.
(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)