Republica Moldova face parte din categoria țărilor cu fertilitate scăzută, arată datele unui raport
09:56 | 19.10.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 19 oct. /MOLDPRES/. Republica Moldova face parte din categoria țărilor cu fertilitate scăzută, în care cuplurile au mai puțin de doi copii, adică sub nivelul necesar de înlocuire a generațiilor, arată datele raportului global Starea Populației Lumii 2018, comunică MOLDPRES.
Cercetarea sociologică examinează tendințele fertilității în lume și factorii care influențează deciziile oamenilor de a avea sau nu copii şi a fost prezentată la Chişinău de conducerea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Secretarul general de stat, Boris Gîlca, a menţionat la lansarea raportului, că, în prezent, Republica Moldova trece prin transformări demografice cu o natalitate scăzută, mortalitate la vârstă aptă de muncă, îmbătrânire a populației și flux migrațional, în special a persoanelor de vârstă reproductivă. „Acest raport ne va ajuta să realizăm politici, care să contribuie la îmbunătățirea situației demografice în țara noastră. Cu suportul partenerilor de dezvoltare vom depune efort în asigurarea populației cu servicii de îngrijire medicală, educație și locuri de muncă decente pe tot parcursul vieții”, a opinat Gîlca.
Conform sursei citate, autorităţile de la Chişinău au preluat în ultimii ani o bună parte din recomandările internaționale şi le-au integrat în politicile naționale. Astfel, R. Moldova este printre primele țări din regiune care a adoptat un Program Național privind drepturile și sănătatea reproductivă, care asigură dreptul femeilor și bărbaților, în special cei mai vulnerabili, la mijloace moderne de contracepție. În politicile naţionale au fost incluse şi prevederi noi care acordă taţilor dreptul la concediul paternal, fapt ce le oferă posibilitatea să se implice mai mult în viaţa copiilor.
Datele statistice arată că în 2017, în R. Moldova s-au născut peste 30 mii de copii, cu 4000 mai puțin decât în anul precedent.
(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)