ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Două persoane din Cimișlia au decedat intoxicați cu monoxid de carbon

11:58 | 19.10.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 19 oct. /MOLDPRES/. Două persoane din Cimișlia au decedat ieri, după ce s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de soba din casă, informează MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), victimele au fost găsite în propria locuință din localitatea Munteni, raionul Cimișlia.

Bărbatul avea vârsta de 66 de ani, iar femeia de 64 de ani. Expertiza medico-legală urmează să stabilească dacă persoanele s-au intoxicat cu monoxidul de carbon emanat de la sobă.

Solicitat de agenție, ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, a subliniat că „pompierii îndemnă oamenii să verifice sursele de încălzire, înainte de exploatarea acestora, iar în cazul în care acestea sunt defecte să nu le utilizeze pentru a nu-și pune viața în pericol”.

Conform datelor IGSU, de la începutul anului curent, în Republica Moldova au fost înregistrate 41 de cazuri de intoxicație cu monoxid de carbon și dioxid de carbon, în urma cărora au decedat 18 persoane.

(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!