Primăria capitalei va cumpăra un brad artificial pentru sărbătorile de iarnă
12:27 | 22.10.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 22 oct. /MOLDPRES/. Primăria capitalei va cumpăra în anul curent un brad artificial pentru sărbătorile de iarnă. Anunțul a fost făcut astăzi de către purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Chișinău, Vadim Brânzaniuc, în ședința săptămânală a serviciilor primăriei, transmite MOLDPRES.
Sursa citată a menționat că la sondajul desfășurat în acest scop de autoritățile locale, au participat circa 4000 de persoane, iar aproximativ 87% dintre acestea au votat pentru un brad artificial. „În scurt timp, primăria va demara procedura de achiziționare a Pomului de Crăciun”, a spus Brânzaniuc.
Sondajul a fost organizat în perioada 5-15 octombrie pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Chişinău. Cetăţenii au răspuns la următoarea întrebare: „De care brad doriți să fie instalat în Piaţa Marii Adunări Naţionale de sărbătorile de iarnă – brad natural sau artificial”.
Acesta este primul an când primăria capitalei va instala un brad artificial în centrul orașului. Pomul de Crăciun din Piaţa Marii Adunări Naţionale urmează a fi inaugurat la 1 decembrie.
În anul curent, autoritățile locale au alocat 200 de mii de lei pentru organizarea sărbătorilor de iarnă.
(Reporter A. Ciobanu, editor M. Jantovan)