ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un serviciu pentru susţinerea familiilor în dificultate a fost creat la Bălţi

13:16 | 25.10.2018 Categorie: Regiuni

Chişinău, 25 oct. /MOLDPRES/. Un serviciu social de susţinere financiară a familiilor defavorizate a fost creat la Bălţi, în cadrul Direcţiei municipale pentru asistenţă socială şi protecţie a familiei. Scopul acestuia constă în ajutorarea cetăţenilor care s-au pomenit în dificultate, transmite MOLDPRES.

Potrivit deciziei din 27 septembrie a Consiliului municipal Bălţi, care a aprobat regulamentul serviciului, ajutorul financiar poate fi acordat o singură dată sau în fiecare lună timp de jumătate de an. Acest suport material nu poate depăşi suma de şase mii de lei, notează esp.md.

Banii vor fi daţi pentru diferite lucrări cum ar fi, bunăoară, reparaţia locuinţei, procurarea combustibilului necesar pentru alimentare sau încălzire, achiziţionarea mobilierului de primă necesitate sau alte nevoi, ce vor fi determinate de o comisie specială.

Dreptul de a beneficia de ajutor social îl vor avea inclusiv acele familii care primesc deja asistenţă de la stat. Pe parcursul unui an, o familie va avea dreptul să se adreseze după ajutor doar o singură dată.

“În caz că mijloacele financiare respective vor fi folosite în alte scopuri, atunci plăţile vor fi stopate”, se indică în decizia autorităţilor bălţene.

(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)

img18009584

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!