O expoziție tematică prilejuită de Ziua Armatei Române a fost inaugurată la Chișinău
15:39 | 25.10.2018 Categorie: Cultură
Chişinău, 25 oct. /MOLDPRES/. O expoziție tematică cu genericul ”Eroul Necunoscut al României”, organizată de Ambasada Românei în R. Moldova, a fost inaugurată astăzi, cu prilejul Zilei Armatei Române, la Centrul de Cultură și Istorie Militară din Chișinău, informează MOLDPRES.
La eveniment au participat secretarul de stat al Ministerului Apărării, Vladimir Iliev, Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, atașatul apărării, militar și aero al României în R. Moldova, colonelul Cristi Ladaniuc, directorul Centrului de Cultură și Istorie Militară, colonelul Vitalie Ciobanu, directorul Muzeului Militar Național din București, Petre Neață, alte persoane oficiale.
Expoziția cuprinde 34 de panouri cu fotografii și documente, consacrate comemorării eroilor români.
Solicitată de MOLDPRES, colaboratoarea Muzeului Național Militar din București, Valeria Bălescu, a menționat că Eroul Necunoscut al României este chintesența tuturor jertfelor naționale, care de-a lungul timpului s-au jertfit pentru mărețele idealuri de dreptate, libertate, unitate, independență și suveranitate. ”Istoria acestei instituții se poate identifica cu aceea a întregii țări. Eroul necunoscut a fost desemnat dintre jertfele Primului Război Mondial, după înfăptuirea României Mari, a cunoscut surghiunul după cel de-al Doilea Război Mondial, în urma persecuțiilor comuniste, iar onoarea i-a fost reabilitată după evenimentele istorice din Decembrie 1989”, a subliniat Valeria Bălescu.
Potrivit sursei citate, desemnarea și înhumarea Eroului Necunoscut s-a făcut în cadrul unor ceremoniale militare și religioase fastuoase, desfășurate în perioada 14-17 mai 1923.
”Ceremonia de desemnare propriu-zisă a Eroului Necunoscut s-a petrecut pe pământul Mărășeștilor, dată fiind rezonanța victoriilor de pe acest front al Primului Război Mondial. Pentru aceasta, până pe data de 12 mai 1923, au fost aduse la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Mărășești, zece sicrie cu eroi necunoscuți, care reprezentau toate fronturile importante din țară. Astfel, Eroul Necunoscut al României ar putea fi unul dintre cele aduse de pe fronturile din Moldova: de la Mărăști, Mărășești, Oituz (Cireșoaia), Poieni (Târgu Ocna), sau cel din Basarabia, de la Chișinău, ori dintre eroii necunoscuți aduși de la Ciucea (Transilvania), Rașovița (pentru frontul de la Jiu), Bălăria (Vlașca), Azuga (Prahova) ori Topraisar – pentru frontul din Dobrogea”, a precizat Valeria Bălescu.
În cadrul manifestării, Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță, a înmânat veteranilor Armatei Române certificate de participare în cel de-al Doilea Război Mondial, iar secretarul de stat al Ministerului Apărării, Vladimir Iliev – decorații militare.
În aceeași zi, o ceremonie militară de comemorare a eroilor români căzuți în Primul Război Mondial a avut loc la Cimitirul Central Ortodox din Chișinău.
Expoziția va fi deschisă până la 23 noiembrie.
(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)