ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

BERD va acorda o finanțare de 10 milioane de euro pentru dezvoltarea IMM-urilor din Republica Moldova

17:48 | 25.10.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 25 oct. /MOLDPRES/. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va deschide prin intermediul Procreditbank o linie de finanțare în sumă de 10 milioane de euro pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) și alinierea acestora la standardele europene. Acordul de finanțare a fost semnat astăzi la Chișinău, informează MOLDPRES.

Banii vor fi oferiți din EU4Business-EBRD, un program comun BERD-UE destinat întreprinderilor mici și mijlocii din Georgia, Moldova și Ucraina, țări care au semnat Acordul de asociere cu Uniunea Europeană. Programul este de 1,1 miliarde de euro acordate pe linii de credite de către BERD și 60 milioane de euro granturi ale UE.

„Acest produs a fost creat și este orientat spre Georgia, Ucraina și Republica Moldova, care au semnate Acorduri de asociere cu UE. Clienții acestei linii de creditare sunt IMM-urile, pentru a investi în modernizarea echipamentelor care să corespundă standardelor UE și dezvoltarea afacerii”, a declarat astăzi la o conferință de presă vicepreședintele BERD, Alain Pilloux. El a adăugat că este „un exemplu grăitor a cooperării foarte strânse între BERD și UE. Obiectivul primar este de a fortifica competitivitatea întreprinderilor mici și mijlocii, consolida capacitatea lor de a concura pe piața UE și facilita accesul lor la piața europeană”.

Vicepreşedintele Comitetului de Conducere al Procreditbank, Irina Coroi-Jovmir, a menționat că perioada minimă de creditare va fi de 36 luni, la o dobândă medie de 4.5-6 la sută, în funcție de termenul de creditare, capacitatea clientului. „Noi vrem să lucrăm cu clienți inovativi, care privesc în viitor și vor să dezvolte afacerile. Avem capacitatea să oferim finanțări până la 12 ani,”, a spus vicepreședintele Procreditbank. Ea a mai adăugat că componenta de grant va fi de până la 15 la sută din suma creditului, în funcție de proiect.

De la începutul activității sale în Republica Moldova, BERD a finanțat 123 de proiecte în valoare de peste 1,26 mlrd de euro. Actualul portofoliu al BERD este de 556 milioane de euro, dintre care 62% au fost alocate pentru infrastructură, 25% - pentru sectorul energetic, 7% - pentru industrie, comerț și agrobusiness, 7% - pentru instituțiile financiare.

(Reporter V. Bercu, editor A. Rpileanu)

img18009603

img18009603

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!