ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova și Belarus își vor intensifica relațiile de cooperare în domeniul vamal

12:58 | 01.11.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 1 nov. /MOLDPRES/. Autoritățile vamale din Republica Moldova și Republica Belarus își vor intensifica cooperarea în mai multe domenii ale administrării vamale. Despre aceasta au discutat ieri la Minsk directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie și omologul său belarus, Yuri Senko, relatează MOLDPRES.

Oficialii au examinat mai multe subiecte referitoare la cele mai importante domenii de colaborare, între care schimbul de informații și simplificările de procedură, inclusiv în comerțul electronic.

Potrivit Serviciului Vamal, la Minsk părțile au semnat un Plan de cooperare bilaterală în domeniul pregătirii profesionale, prin care se angajează să organizeze instruiri destinate angajaților ambelor instituții. Acțiunile prevăzute pentru anii 2019-2022 mai includ și schimburi de experiență privind metodologiile aplicate la efectuarea expertizelor specializate și a încercărilor de laborator.

Delegația moldovenească a vizitat postul vamal de la Aeroportul din Minsk, unde reprezentanții Vămii moldovenești au avut ocazia să cunoască cum are loc procesarea trimiterilor poștale internaționale, prin intermediul cărora sunt furnizate bunurile procurate online.

În cadrul vizitei în Belarus, membrii delegației Serviciului Vamal se vor deplasa la posturile vamale ale biroului regional Grodno, dislocate la frontieră cu Polonia, pentru a vedea cum are loc controlul vamal la traversarea frontierei dintre un stat membru al UE și unul non-UE.  

(Reporter N. Sandu, editor M. Jantovan)

img18009797

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!