Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului a fost audiat în legislativ
13:39 | 01.11.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 1 nov. /MOLDPRES/. Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului, Maia Bănărescu, a prezentat astăzi informaţii în plenul parlamentului pe subiectul implicării elevilor unui liceu din capitală în activități ale adulților de transmitere a mesajelor, comunică MOLDPRES.
Avocatul a fost chemat în legislativ la iniţiativa deputaţilor PDM, nemulţumiţi de faptul că la data de 18 octombrie curent mai mulţi elevi de la liceul ”Lucian Blaga” din capitală au mimat că cer autorităților moldovenești să-i întoarcă în ţară pe cetățenii turci. Unii copii au jucat rolul de învinuiți. Astfel, timp de jumătate de oră, ei au stat cu saci pe cap şi cu ștreangul la gât.
”Salut această invitație a deputaților, deoarece este un subiect foarte important, o acțiune macabră și negativă în care au fost implicați copiii, fără acordul părinților. Voi sesiza Procuratura Generală să examineze acțiunile și competența maturilor care au organizat această activitate”, a spus Bănărescu.
Potrivit ei, administraţia liceului a fost sancţionată iar cu copiii implicaţi în acţiune va lucra psihologul.
După sesiunea de întrebări – răspunsuri, deputații au recomandat Avocatului Poporului pentru protecția drepturilor copilului să monitorizeze, în continuare, respectarea normelor legale în vigoare și să solicite, după caz, modificarea legislației de protecție a drepturilor copilului.
(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)