De la 1 noiembrie, copiii și dascălii liceelor din stânga Nistrului pot circula liber pe teritoriul necontrolat de autoritățile de la Chișinău
09:43 | 02.11.2018 Categorie: Oficial
Chişinău, 2 nov. /MOLDPRES/. Elevii și profesorii liceelor cu predare în limba română din regiunea transnistreană, începând cu 1 noiembrie, pot circula spre instituțiile de învățământ aflate pe teritoriul necontrolat de autoritățile de la Chișinău în baza carnetelor de elev și legitimațiilor de profesori, a comunicat agenției MOLDPRES Biroul politici de reintegrare.
După numeroase discuții și negocieri, accesul copiilor și pedagogilor nu se va mai face prin notificările și liste prealabile. Autoritățile de la Chișinău au reușit să identifice o formulă prin care să asigure celor 1500 de elevi din cele 8 școli cu predare în limba română și cadrelor didactice dreptul la libera circulație și acces la educație.
În baza carnetelor de elev și legitimațiilor de profesor, propuse de Chișinău în procesul de negocieri, copiii și dascălii vor putea să se deplaseze la instituțiile de învățământ, evenimente culturale, excursii sau alte activități.
În perioada imediat următoare, după finalizarea vacanței de toamnă, elevii și profesorii își vor perfecta carnetele de elev și legitimațiile de profesor pentru a putea circula liber și nestingherit.
Guvernul Republicii Moldova va continua să sprijine prin acțiuni concrete elevii și profesorii din școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană pentru a oferi ca dreptul la educație să fie garantat fiecărui elev, susține Biroul politici de reintegrare.