ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Biblioteca Națională a avut loc o seară literară moldo-azeră

18:15 | 02.11.2018 Categorie: Cultură

Chişinău, 2 nov. /MOLDPRES/. O seară literară moldo-azeră cu genericul „Dialog intercultural. Recital poetic” a avut loc astăzi la Biblioteca Națională a Republicii Moldova. Evenimentul s-a produs în cadrul Zilelor Literaturii din Azerbaidjan în Republica Moldova, care se desfășoară la Chișinău în perioada 1-5 noiembrie, informează MOLDPRES.

În mesajul său de salut, directorul instituției-gazdă, Elena Pintilei, a menționat că acest eveniment creează o punte între două culturi ale două popoare, care își iubesc țările și tradițiile. ”Noi avem o colaborare fructuoasă cu Biblioteca Națională din Azerbaidjan, cu care facem cu regularitate schimb de cărți”, a specificat Elena Pintilei.

În alocuțiunea sa, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, a subliniat că în ultimii ani scriitorii din țara noastră colaborează intens cu cei din Azerbaidjan, aceste legături fructificându-se în traduceri din ambele literaturi.

La rândul său, președintele Uniunii Scriitorilor din Azerbaidjan, Anar, a afirmat că cele două țări, care timp de două secole au o istorie asemănătoare, trebuie să depună eforturi ca literaturile lor să fie cunoscute pe plan internațional.

În cadrul evenimentului au fost lansate volumele: „Capul” de Elçin (traducere de Alexandru Vakulovski); „Timpul fricii noastre” de Cinghiz Abdullaev (traducere de Igor Volnițchi); Antologia de proză scurtă azeră în limba română „Scrisoare pentru tata”, Editura „Junimea”, 2018, „Maimuța comandantului de campanie” de Ajdar Ol (traducere de Nicolae Spătaru), lansarea revistei „Dünya adabiyyati” (Literatura universală), număr dedicat literaturii din R. Moldova ș.a. La eveniment a participat Ambasadorul Republicii Azerbaidjan în R. Moldova, Gudsi Dursun oglu Osmanov.

Tot aici a fost lansat CD-ul „Dimitrie Cantemir – primul autor de muzică turcă modernă”, realizat de Acad. Gheorghe Mustea, dirijorul orchestrei Companiei „Teleradio-Moldova”, cu sprijinul președintelui Congresului Azerilor din R. Moldova, Vugar Novruzov.

În aceeași zi la Academia de Științe a Moldovei a fost semnat un acord de colaborare între Institutul de Filologie al AȘM și Institutul de Filologie al Academiei de Științe din Azerbaidjan.

Mâine, la ora 12.00, la Muzeul Național de Artă al Moldovei, va avea loc lansarea romanului „Berbecul alb, berbecul negru” de Anar (traducere de Igor Volnițchi).  

Zilele Literaturii din Azerbaidjan în Republica Moldova sunt organizate de către Ambasada Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, Congresul azerilor din R. Moldova, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova.

(Reporter N. Roibu, editor L. Alcază)

img18009862

img18009862

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!