ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un cineast din R. Moldova a obținut un premiu al unui festival din Grecia

17:31 | 06.11.2018 Categorie: Cultură

Chişinău, 6 nov. /MOLDPRES/. Pelicula  ”Călărași – un ținut la poarta raiului”  a obținut premiul ”Cel mai bun film documentar cu tema istorie și conservare patrimoniu” la Amorgos Tourism Film Festival, care s-a desfășurat în perioada 31 octombrie-5 noiembrie, pe insula Amorgos, în Grecia, relatează MOLDPRES.

Festivalul sus-numit are loc anual pe insula elenă în timpul desfășurării Convenției Internaționale pentru Cultură și Turism din Amorgos și este organizat de Asociația Culturală a Femeilor din Tholaria - Amorgos. Evenimentul urmărește drept scop să popularizeze și să încurajeze punerea în aplicare a practicilor ecologice în domeniul turismului, determinate de nevoia de responsabilitate socială și de dezvoltare durabilă, să susțină producerea filmelor și să promoveze un spirit de prietenie și cooperare între producătorii din întreaga lume.

Filmul documentar ”Călărași – un ținut la poarta raiului”, cu durata de 52 de minute, este produs în 2018, de ”Symbol Media” (R. Moldova), co-produs de ”Alternative Cinema” (R. Moldova) și ”HI-FI Production (România), cu sprijinul Consiliului Raional Călărași. 

Potrivit autorului filmului, Călărașul este un ținut deosebit.  Această așezare bogată are și prioritățile sale specifice: de istorie, cultură, spiritualitate, etnografie, agricultură, meșteșuguri și îndeletniciri, dar și de folosire a Codrilor ca mijloc de apărare. Datorită Codrilor, ținutul Călărașilor a putut să reziste de-a lungul timpului tuturor năvălirilor barbare. 

Pelicula ”Călărași – un ținut la poarta raiului” a obținut în anul curent alte 3 premii după primele 3 festivaluri: Premiul pentru cel mai bun film pe tema "Etnoecologie (natură și oameni indigeni)" la Festivalul Internațional de Film Ecologic „To save and preserve” din Rusia, Marele Premiu ”Cel mai bun film etnografic” la Festivalul Internațional de Film Etnografic din Zlatna, județul Alba, România, Cel mai bun documentar la Constanta International Film Festival, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Independent. Recent, filmul a fost selectat la Independent Producers Indie Film Festival, aflat la a XIII-a ediție și care a avut loc în București, în perioada 17-22 septembrie.

Dumitru Grosei s-a născut în 1969, în satul Marinici, raionul Nisporeni. Între anii 1992-1994 a studiat  la Facultatea de Drept a Universității din Iași, iar în 1999 a absolvit Facultatea de Regie Film la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București. În 1995 a fost regizor secund al regizorului francez Bertrand Tavernier, la filmul ”Capitaine Conan”. În prezent, Dumitru Grosei locuiește la Chișinău și este președinte și fondator al Asociației Cineaștilor Independenți din Moldova Alternative Cinema. Între anii 2016 și 2017 a deținut funcția de director al Arhivei Naționale de Film a Republicii Moldova.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

img18009931

img18009931

img18009931

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!