Fructele și legumele proaspete vor fi supuse controlului de conformitate
11:39 | 08.11.2018 Categorie: Economie
Chişinău, 8 nov. /MOLDPRES/. Fructele și legumele proaspete vor fi supuse controlului de conformitate cu cerințele de calitate. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi în lectură finală cu votul a 54 de deputaţi, comunică MOLDPRES.
Potrvit documentului, controlul va fi efectuat la toate etapele lanțului alimentar până la consumatorul final și se va aplica persoanelor fizice și juridice, excepție fiind sectorul casnic. Controalele de conformitate vor fi efectuate de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, care va monitoriza și stabili un sistem de control, inclusiv prin evaluarea riscurilor.
Certificatele de conformitate a calității fructelor și legumelor proaspete vor fi eliberate gratuit de către organul de control, pe suport de hârtie sau în format electronic. Totodată, organul de control va crea o bază de date a agenților economici din lanțul alimentar, implicați în activități ce țin de sectorul fructelor și legumelor proaspete.
Documentul adoptat astăzi va ajusta legislația națională la normele și practicile UE, asigurând un cadru legal eficient pentru sporirea calității fructelor și legumelor proaspete, limitarea importului, majorarea exportului și protejarea drepturilor consumatorilor.
În prezent, fructele și legumele care sunt plasate în lanțul alimentar nu sunt etichetate, sortate sau calibrate conform cerințelor de calitate, iar prețul acestora este standard pentru un amestec de clase, soiuri sau calibru, fapt care dezavantajează consumatorii.
(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)