Guvernul a aprobat proiectul Strategiei „Moldova 2030” ce are ca obiectiv eliminarea sărăciei
15:55 | 08.11.2018 Categorie: Economie
Chişinău, 8 nov. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a avizat pozitiv, astăzi, proiectul Legii pentru aprobarea Strategiei „Moldova 2030”. Documentul de politici este centrat pe oameni, este aliniat la angajamentele asumate conform Acordului de Asociere RM-UE și include un sistem robust de monitorizare și evaluare, informează MOLDPRES.
În perioada iunie-august 2017, a fost realizată evaluarea intermediară a implementării Strategiei Naționale pentru Dezvoltare „Moldova 2020”, care a confirmat că documentul în cauză nu și-a atins obiectivele stabilite inițial și, în special, nu este aliniat la cele mai importante angajamentele internaționale asumate de Republica Moldova – Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă și Acordul de Asociere RM-UE. În consecință, Guvernul Republicii Moldova a inițiat elaborarea unei noi strategii naționale pe termen lung, până în 2030.
Sporirea calității vieții este scopul strategic al documentului. Strategia are obiectivul major de a realiza drepturile sociale și economice fundamentale ale omului și de a asigura că toți oamenii au șanse egale indiferent de variatele criterii care îi fac pe oameni diferiți, țintind cont totodată de caracterul durabil al dezvoltării, reflectat de mediul în care omul trăiește. Unul dintre scenariile, elaborate de autori, prevede scăderea sărăciei, incidența acesteia, măsurată la pragul de 5,73 dolari SUA pe zi, de la 15,6 la sută în 2015 la 5,4 la sută în 2030.
În septembrie 2015, Republica Moldova, deopotrivă cu alte 192 state membre ale ONU, a adoptat Declarația Summit-ului privind Dezvoltarea Durabilă, prin care s-a angajat să pună în aplicare Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, cu un set din 17 obiective de dezvoltare durabilă. Astfel, până în anul 2030, țara noastră urmează să-și mobilizeze eforturile pentru a elimina toate formele de sărăcie, pentru a combate inegalitățile și pentru a aborda problemele schimbărilor climatice.
Cele 17 obiective de dezvoltare durabilă se regăsesc și în cei zece piloni ai proiectului Strategiei „Moldova 2030”, inclusiv economie durabilă și incluzivă, capital uman și social robust, instituții oneste și eficiente, mediu ambiant sănătos etc. Proiectul a fost elaborat de către Cancelaria de Stat cu suportul partenerilor de dezvoltare, societății civile și al mediului academic. Pentru elaborarea proiectului au fost instituite 10 grupuri de lucru pe domeniile prioritare.
Proiectul de lege pentru aprobarea Strategiei „Moldova 2030” va fi prezentat parlamentului spre examinare.
(Reporter V. Bercu, editor M. Jantovan)