Târgul de Crăciun va fi organizat și în acest an la Chișinău
16:12 | 08.11.2018 Categorie: Oficial
Chişinău, 8 nov. /MOLDPRES/. Și în acest an Crăciunul va fi sărbătorit acasă, în stil european, la Târgul de Crăciun organizat de guvern, la inițiativa premierului Pavel Filip. În perioada 15 decembrie-15 ianuarie, locuitorii țării se vor bucura de un amplu program artistic și de mai multe evenimente organizate pentru al doilea an consecutiv, la Chișinău. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi Regulamentul de funcționare a Târgului de Crăciun, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a executivului.
Pavel Filip a menționat că anul precedent, prin organizarea Târgului de Crăciun, Chișinăul a fost adus în rândul capitalelor europene, iar de atmosfera creată s-au bucurat toți cetățenii, inclusiv peste 5000 de copii care au avut acces gratuit la distracții. „Vestea bună e că anul acesta Târgul de Crăciun revine. Eu cred că dincolo de toate problemele cu care ne confruntăm încă în Republica Moldova și efortul pe care îl depunem pentru soluționarea acestora, trebuie să ne învățăm și să ne odihnim ca în Europa. Am toată certitudinea că organizatorii ne vor oferi și anul acesta clipe frumoase”, a spus prim-ministrul.
Ca și anul trecut, mii de copii din centre de plasament, din familii social vulnerabile, dar și din stânga Nistrului, vor avea posibilitatea să viziteze Târgul de Crăciun cu suportul guvernului.
Pentru organizarea Târgului de Crăciun au fost alocate 8 milioane de lei. Târgul se va desfășura pe strada 31 August, în perimetrul străzilor Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și A. Pușkin. Anul trecut, pentru prima dată, la inițiativa premierului Pavel Filip, Chișinăul s-a aliniat marilor orașe europene care organizează de sărbători târguri. Târgul de Crăciun a înregistrat peste 1 milion de vizite (intrări), iar 5369 de copii defavorizați social au vizitat Târgul cu sprijinul guvernului.