Pensiile pentru mai multe categorii de beneficiari vor crește din 1 ianuarie, anunță PDM
12:20 | 13.11.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 13 nov. /MOLDPRES/. Pensiile mai mici de 1589 de lei vor fi majorate cu 10 la sută, începând cu anul viitor. Anunțul a fost făcut astăzi de către liderul Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, la finele ședinței săptămânale a formațiunii, comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, astfel de majorări vor avea loc anual, suplimentar la indexarea făcută tradițional de autorități în luna aprilie.
„Datorită eficienței guvernării actuale și a creșterii economice bune din acest an, noi avem posibilitatea să majorăm nu doar salariile, dar și pensiile. Iată de ce, astăzi, s-a decis ca, din 1 ianuarie 2019, o categorie largă de pensionari să primească pensii majorate”, a spus Plahotniuc.
Șeful democraților a specificat că va solicita Guvernului ca astfel de majorări de pensii să fie făcute cel puțin o dată pe an.
„În acest fel, programele „Salarii bune pentru Moldova” și „Pensii bune pentru Moldova” vor continua și în anii care vin, astfel încât oamenii să trăiască mai bine”, a conchis Plahotniuc.
Anterior, conducerea PDM a anunțat că, din data de 1 decembrie 2018, aproximativ 200 mii de bugetari vor beneficia de creșteri salariale cuprinse între 20 și 90%.
(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)