R. Moldova și România vor crea un spaţiu de integrare economică aprofundată în domeniul comunicaţiilor electronice
16:20 | 14.11.2018 Categorie: Economie
Chişinău, 14 nov. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi hotărârea cu privire la iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului cu Guvernul României pentru crearea unui spaţiu de integrare economică aprofundată în domeniul comunicaţiilor electronice. Acordul prevede excluderea treptată a plății serviciilor de roaming între cele două țări, informează MOLDPRES.
Documentul stipulează un şir de activităţi care facilitează crearea unui spaţiu social, educaţional, cultural şi antreprenorial unic între cele două state. Un factor important care facilitează comunicarea între oameni este decizia Guvernelor să asigure cetăţenilor statelor lor, în aceleaşi condiţii, accesul şi utilizarea mijloacelor moderne de comunicaţii electronice.
Acordul stabileşte expres şi exhaustiv cadrul normativ pentru realizarea diminuării treptate, prin plafonare, pe parcursul a 3 ani, a tarifelor de acces cu ridicata pentru serviciile de roaming de date între Republica Moldova şi România, eliminarea plăţii de roaming pentru apelurile efectuate în roaming către reţelele din ţara de origine, precum şi pentru apelurile primite în roaming şi mesajele SMS trimise şi primite în roaming.
Aplicarea Acordului va permite realizarea apelurilor către numerele de telefon din ţara vizitată la tariful aplicat în ţara de origine pentru această destinaţie (tarif pentru apelul din R. Moldova către România sau din România către R. Moldova), fără plata serviciilor de roaming.
Scopul documentului este de a crea un spaţiu de integrare economică aprofundată în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Republica Moldova, în principal, prin introducerea unei abordări comune, pentru a garanta că utilizatorii reţelelor publice de comunicaţii mobile care călătoresc între România şi R. Moldova nu plătesc preţuri excesiv de mari pentru serviciile de roaming în statul vizitat, comparativ cu preţurile naţionale competitive.