ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Veteranii războiului din Afganistan vor fi decorați cu distincția Crucea comemorativă

16:08 | 14.11.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 14 nov. /MOLDPRES/. 8500 de participanți la acțiunile de luptă din Afganistan care dețin statutul de veteran de război vor fi decorați cu distincția Crucea comemorativă „Participant la acțiunile de luptă din Afganistan (1979-1989)”. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de executiv, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a guvernului.

Distincțiile vor fi oferite veteranilor în cadrul manifestărilor dedicate Zilei comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan. Pentru confecţionarea acestora, în Bugetul de Stat pentru anul 2019 sunt prevăzute circa 2,6 milioane de lei. 

Tot astăzi, a fost aprobată decizia de edificare, în orașul Cahul, a unei plăci comemorative consacrată ostașilor decedați în acțiunile de luptă din Afganistan.  Aceasta va fi amplasată în scuarul de pe bulevardul Victoriei din oraș, iar cheltuielile urmează a fi acoperite de Uniunea veteranilor războiului din Afganistan din Cahul. 

Pe 15 februarie 2019 vor fi marcați 30 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan.

img18010199

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!