ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul a susținut reforma sistemului de salarizare în sectorul bugetar

14:16 | 15.11.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 15 nov. /MOLDPRES/. Sistemul actual de salarizare va fi reformat. Măsura este prevăzută în proiectul legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, care a fost votat astăzi de parlament, în prima lectură, transmite MOLDPRES.

Documentul a fost prezentat în plen de către ministrul Finanțelor, Octavian Armașu. Acesta a menționat că reforma va contribui la crearea unui sistem salarial transparent și atractiv, capabil să remunereze performanța profesională a angajaților din fiecare domeniu de activitate. „Proiectul are drept scop crearea unui sistem echitabil și majorarea părții fixe a salariilor. Totodată, ne dorim să micșorăm diferențele salariale dintre categoriile de angajați. În același timp, vom avea posibilitatea să venim în fiecare an cu majorări”, a spus Armașu.

Reprezentanții opoziției parlamentare au avut mai multe obiecții ce vizează „capacitatea financiară a statului de asigurare a majorărilor salariale, durabilitatea proiectului, categoriile de beneficiari și menținerea sau excluderea sporurile salariale”. La acest subiect, ministrul a remarcat că „pentru unele categorii de angajați, sporurile salariale vor fi menținute, iar pentru altele vor fi anulate”.

Totodată, deputații democrați au salutat reforma și au declarat că „acest proiect este unul mult așteptat de cetățeni, deoarece va permite îmbunătățirea nivelului de trai”.

Noua lege reglementează structura sistemului de salarizare, drepturile salariale și modalitatea de stabilire a salariului. Astfel, angajații vor fi remunerați în baza sistemului constituit din grade și trepte de salarizare. Conceptul reformei prevede că salariul va fi format din partea fixă și partea variabilă. Partea variabilă va depinde de performanțele angajatului și aspectele specifice ale muncii.

Legea garantează păstrarea integrală a salariului, în cazul în care, conform noilor reguli de salarizare, angajatului i se stabilește un salariu mai mic decât cel deținut anterior. Astfel, angajații își vor păstra cel puțin veniturile pe care le au în prezent. Totodată, în urma implementării reformei, nimeni din angajații din sectorul bugetar nu va mai avea un salariu mai mic de minimul de existență de 2000 de lei, iar diferența dintre prima scară de salarizare și ultima va fi de 15 trepte și nu 33 cum este în prezent.

Salariile vor fi majorate pentru bugetarii din toate domeniile, inclusiv educaţie, sănătate și asistenţa socială. Costul implementării proiectului pentru anii 2019-2021 este de 3,9 miliarde de lei. Către anul 2021 se preconizează o creștere de circa 30% a salariului mediu lunar pentru angajații instituțiilor finanțate din bugetul de stat și de peste 55% - pentru cele finanțate din bugetele locale.

img18010237

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!