Comisia interguvernamentală de colaborare economică moldo-română se va reuni de două ori pe an
18:36 | 15.11.2018 Categorie: Oficial
Chişinău, 15 nov. /MOLDPRES/. Evoluțiile în implementarea proiectelor moldo-române și stadiul actual al relațiilor investiționale bilaterale au fost discutate astăzi de prim-ministrul Pavel Filip și ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat al României, Ștefan-Radu Oprea, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a executivului.
Oficialii s-au întâlnit în contextul celei de a XI-a sesiuni a Comisiei mixte interguvernamentale de colaborare economică între Republica Moldova şi România, care a avut loc astăzi, la Chișinău.
Premierul a salutat organizarea ședinței comisiei, menționând că aceasta reprezintă o platformă pentru identificarea soluțiilor la problemele existente și inițierea unor proiecte noi, avantajoase pentru ambele state. Pentru a dinamiza implementarea proiectelor deja lansate, s-a convenit ca sesiunile comisiei să fie organizate de două ori pe an.
Șeful executivului a accentuat că relaţiile economice moldo-române cunosc o dezvoltare ascendentă, iar numeroasele proiecte lansate în comun rămân a fi prioritare pentru țara noastră. Din acestea fac parte colaborarea cu „Transgaz” în vederea sporirii securității energetice a Republicii Moldova, interconexiunea rețelelor electrice, dar și proiectele sociale precum renovarea grădinițelor din grantul oferit de partea română.
Printre obiectivele ambițioase, pe care părțile își propun să le realizeze, se numără posibilitatea construcției liniei de cale ferată Chișinău-București, reabilitarea unor poduri, colaborarea pe piețe terțe, interconexiunea pe aprovizionarea cu apa potabilă și, în mod prioritar, eliminarea tarifelor de roaming între cele două state. „În asta văd apropierea adevărată – în proiecte concrete, de care vor beneficia oamenii”, a adăugat premierul.
La rândul său, Ștefan-Radu Oprea a subliniat că toate subiectele ce țin de relațiile comercial-economice moldo-române au fost trecute în revistă la ședința comisiei, iar țara sa este deschisă pentru amplificarea colaborării. „După valoarea volumului schimburilor comerciale, România se află pe locul întâi. Ne dorim să fim pe primul loc și la capitolul investițiilor în Republica Moldova”, a spus Ștefan-Radu Oprea.
Oficialii au discutat, de asemenea, oportunitățile de colaborare în domeniul turismului, exprimând interesul pentru crearea pachetelor turistice comune.