Condițiile de trai în căminele studențești vor fi îmbunătățite
11:51 | 22.11.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 22 nov. /MOLDPRES/. Studenții cazați în căminele instituțiilor de învățământ de stat vor avea condiții mai bune de trai, potrivit unei hotărâri a guvernului care va fi publicată mâine în Monitorul Oficial, informează MOLDPRES.
Documentul prevede modificarea hotărârii guvernului pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind funcționarea căminelor din subordinea instituțiilor de învățământ de stat.
Potrivit deciziei, toate căminele din subordinea instituțiilor de învățământ de stat vor fi dotate suplimentar cu mașini de spălat, mașini de uscat haine, calculatoare conectate gratuit la internet, băi și săli de sport. De asemenea, documentul prevede că accesul în cămine va fi asigurat permanent și nu va exista o limită de timp în acest sens. În același timp, se exclude obligativitatea deconectării luminii după ora 24.00. Studenților li se va mai permite să conecteze obiecte suplimentare de iluminare și încălzire.
Prin decizia guvernului, organele de administrare a căminelor au fost obligate să asigure condițiile necesare de acces și de trai pentru persoanele cu dizabilități.
Instituțiile de învățământ vor crea infrastructura necesară în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a hotărâri guvernului.