ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O victimă a accidentului din judeţul Vrancea a fost adusă acasă

15:17 | 22.11.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 22 nov. /MOLDPRES/. Un echipaj SMURD din Republica Moldova a adus ieri acasă una dintre victimele accidentului de circulație produs în judeţul Vrancea din România. Echipajul format din medici și paramedici a transportat în siguranță o femeie în vârstă de 58 de ani în stare de gravitate medie stabilă cu politraumatism facial, transmite MOLDPRES.

„Persoana a fost monitorizată pe parcursul drumului, fără a suporta complicații. Aceasta a fost internată în seara zilei de 21 noiembrie la Institutul de Medicină Urgentă din municipiul Chișinău pentru ulterioare îngrijiri medicale”, au precizat surse de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Totodată, IGSU, cu implicarea Consulatului General al Republicii Moldova la Iași, a perfectat toate procedurile necesare pentru repatrierea corpului neînsuflețit al persoanei decedate în urma aceluiași accident. Cadavrul femeii, în vârstă de 47 de ani, a fost adus în țară de o companie contractată de autorități și urmează a fi înmormântată de apropiați.

Accidentul de circulație cu implicarea cetățenilor Republicii Moldova a avut loc pe data de 19 noiembrie în judeţul Vrancea, când un autocar înregistrat în ţara noastră s-a răsturnat. În urma impactului o persoană a murit, iar alte şase au primit îngrijiri medicale.

img18010459

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!