ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernele Republicii Moldova și României au convenit asupra unei foi de parcurs privind proiectele comune

16:31 | 22.11.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 22 nov. /MOLDPRES/. Guvernele Republicii Moldova și României au convenit, în cadrul ședinței comune de astăzi, asupra unei foi de parcurs privind proiectele comune, cu stabilirea termenelor de implementare și a responsabililor pentru fiecare sector, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a executivului.

De asemenea, au fost semnate mai multe acorduri bilaterale în diverse domenii, care vor impulsiona relațiile dintre cele două țări:

1. Acordul privind cooperarea în domeniul turismului presupune realizarea proiectelor comune de investiţii în vederea promovării turismului.
2. Protocolul de cooperare în domeniul educației și culturii stabilește modul de colaborare între edituri și biblioteci, pe dimensiunea patrimoniului cultural.
3. Memorandumul de înţelegere privind cooperarea în domeniul asistenţei şi protecţiei consulare pentru persoanele cu dublă cetăţenie. (urmărește coordonarea acţiunilor misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova şi României, pentru acordarea asistenţei necesare cetățenilor de pe teritoriul statelor terțe, aflați în dificultate).
4. Memorandumul de cooperare în domeniul relațiilor cu diaspora vizează schimburi de experiență și acțiuni comune pentru asigurarea accesului diasporei la educația în limba maternă.
5. Memorandumul de înţelegere pentru promovarea antreprenoriatului, cooperarea economică și corporativă. (presupune o serie de măsuri pentru facilitarea dezvoltării start-upurilor, precum și identificarea surselor de finanţare a programelor şi proiectelor de inițiere a noilor afaceri.
6. Memorandumul de înțelegere privind promovarea cooperării în domeniul afacerilor pe piețe terțe. (presupune cooperarea în scopul stimulării ocupării forței de muncă, internaționalizarea companiilor și dinamizarea dezvoltării economiilor ambelor state.
7. Declaraţia de intenţie între Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi Misterul Apărării Naţionale al României cu privire la crearea unui cadru de instruire intensificată în perspectiva înființării unei unități mixte între Armata României și Armata Națională a Republicii Moldova.
8. Planul de acțiuni în domeniul sănătăţii şi ştiinţelor medicale prevede cooperarea între instituțiile medicale, vizite de studiu reciproce, asistență tehnică și schimb de informații.
9. Declarația comună a Guvernului României și a Guvernului Republicii Moldova privind eliminarea unor tarife de roaming.
10. Contractul de finanțare privind dezvoltarea sistemului național de transport în zona de Nord - Est a României în scopul îmbunătățirii aprovizionării cu gaze naturale a zonei precum și asigurării capacităților de transport spre Republica Moldova.
11. Protocolul privind constituirea şi activitatea echipelor mixte de patrulare la frontiera de stat comună.
12. Protocolul de cooperare între Agenția pentru finanțarea investițiilor rurale din România și Agenția de intervenție și plăți pentru agricultură din Republica Moldova.

Următoarea ședință comună a Guvernelor din Republica Moldova și România va avea loc la Chișinău, părțile urmând să decidă perioada. 

img18010471

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!