ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Au fost adoptate noi norme de evaluare a concentrărilor economice în domeniul mass-media

15:35 | 23.11.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 23 nov. /MOLDPRES/. Legislația națională va fi completată cu norme privind evaluarea concentrărilor economice în domeniul mass-media. Parlamentul a votat astăzi, în lectură finală, completarea Legii concurenței, informează MOLDPRES.

Potrivit noilor reglementări, actele legislative speciale în domeniul mass-media pot prevedea praguri privind notificarea concentrărilor economice, altele decât cele stipulate actualmente, în legislație. În prezent, articolul 22 alin. (1) al Legii concurenței prevede că operaţiunile de concentrare economică sunt supuse evaluării şi urmează a fi notificate Consiliului Concurenţei înainte de punerea în aplicare, atunci când cifra totală de afaceri realizată cumulativ de întreprinderile implicate, înregistrată în anul anterior operaţiunii, depăşeşte 25 mln lei şi există cel puţin două întreprinderi implicate în operaţiune care au realizat pe teritoriul Republicii Moldova, fiecare în parte, o cifră totală de afaceri mai mare de 10 mln de lei în anul anterior operaţiunii.

Documentul mai prevede că actele legislative speciale în domeniul mass-media pot prevedea cote de piață ce prezumă existenţa poziţiei dominante.

Totodată, Consiliul Audiovizualului va prezenta anual, până la data de 1 martie, Consiliului Concurenţei un raport privind beneficiarii efectivi în domeniul audiovizualului, cu anexarea copiilor de pe documentele relevante deținute.

Consiliul Audiovizualului va sesiza Consiliul Concurenţei cu privire la fapte constatate cu semne de concentrare economică în domeniul audiovizualului și va pune la dispoziție toate informațiile relevante deținute.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!