ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Noul spital din Comrat va începe să activeze în următoarele două luni

14:48 | 28.11.2018 Categorie: Regiuni

Chişinău, 28 nov. /MOLDPRES/. Unele secţii ale Departamentului de medicină urgentă din Comrat vor fi deschise la mijlocul lunii decembrie, iar Centrul de diagnosticare va începe să activeze în ianuarie 2019.  Despre aceasta a declarat presei regionale Alexei Zlatovcen, şeful Direcţiei pentru sănătate şi protecţie socială din UTA Gagauz-Yeri, transmite MOLDPRES.

“Întreprinderea care trebuie să ne livreze echipament a început să aducă utilajul necesar şi se preconizează să finalizeze procesul într-o săptămână. Vom depune toate eforturile, astfel încât secţiile de internare şi pediatrie, maternitatea, să-şi înceapă activitatea din decembrie”, a precizat funcţionarul pentru gagauzinfo.md.

Referindu-se la Centrul de diagnosticare, Zlatovcen a menţionat că în acest caz “este nevoie să fie semnate unele înţelegeri suplimentare cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină, precum şi să fie introduse unele modificări în actele normative ale Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale”.

“Avem de trecut nişte etape birocratice, însă cred că din ianuarie 2019 centrul îşi va putea începe lucrul”, a estimat Alexei Zlatovcen, şeful Direcţiei pentru sănătate şi protecţie socială din autonomia găgăuză.

Construcţia noului bloc al Spitalului raional Comrat, unde va activa şi Departamentul de medicină urgentă a fost finanţată integral de Guvernul Turciei. Edificiul a fost dotat cu echipament şi mobilier, de asemenea, din mijloacele Agenţiei turceşti pentru colaborare internaţională şi dezvoltare (TIKA). La inaugurarea sediului a participat  preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, care a vizitat ţara noastră în luna octombrie.

img18010644

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!