ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Condițiile de armonizare a legislației Republicii Moldova la cea a UE vor fi stabilite de un regulament special

15:41 | 28.11.2018 Categorie: Politică

Chişinău, 28 nov. /MOLDPRES/. Principiile, condițiile și etapele de armonizare a legislației Republicii Moldova la cea a Uniunii Europene vor fi stabilite într-un regulament special, care a fost aprobat astăzi de guvern, transmite MOLDPRES.

Documentul mai stabilește metodele și instrumentele de armonizare legislativă, precum și mecanismul de coordonare și monitorizare a acestui proces la nivel național.

Proiectele ce au ca scop armonizarea legislației Republicii Moldova cu legislația Uniunii Europene vor putea fi elaborate de ministere, precum și de alte autorități publice.

Cancelaria de Stat va fi responsabilă de organizarea și gestionarea bazei de date a legislației naționale armonizate.

Din 1 septembrie 2014, transpunerea actelor juridice ale Uniunii Europene în dreptul intern constituie o exigență care derivă din prevederile Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană.

img18010650

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!