ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Banca Națională a Moldovei va organiza o expoziție numismatică dedicată celei de a 25-a aniversări a leului moldovenesc

16:21 | 28.11.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 28 nov. /MOLDPRES/. O expoziție numismatică, dedicată celei de a 25-a aniversare a leului moldovenesc, care va cuprinde perioada de la începutul erei noastre până în prezent, va avea loc la Muzeul Național de Istorie în perioada 29 noiembrie - 6 decembrie 2018, relatează MOLDPRES

Evenimentul este organizat de Banca Națională a Moldovei (BNM), în comun cu Muzeul Național de Istorie și Clubul Internațional al Colecționarilor din Moldova.

În cadrul expoziției, BNM va prezenta o colecție de monede comemorative și jubiliare, precum și schițele primelor însemne monetare din Republica Moldova.

Muzeul Național de Istorie a selecționat pentru expoziție două  tezaure monetare medievale, găsite de arheologi în spațiul nostru geografic. Unul e alcătuit din taleri-lei din secolul al XVII-lea, altul – din  monede otomane din secolul al XVIII-lea.

Clubul Internațional al Colecționarilor din Moldova va prezenta monede din Roma și Grecia Antică, precum și monede medievale din secolele XV-XVII emise de Țara Moldovei. 

Seria evenimentelor dedicate leului moldovenesc la un sfert de veac include și o ceremonie oficială, în cadrul căreia vor fi anunțați câștigătorii concursului de eseuri cu tema „Leul moldovenesc la 25 de ani”.

Moneda națională a fost pusă în circulație pe 29 noiembrie 1993. 

img18010656

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!