ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O grădiniță din Anenii Noi va beneficia de colectoare solare pentru producerea apei calde

11:33 | 29.11.2018 Categorie: Regiuni

Chişinău, 29 nov. /MOLDPRES/. Grădinița din satul Ciobanovca, raionul Anenii Noi va beneficia de colectoare solare pentru producerea apei calde menajere. Decizia a fost luată de Consiliul de Administrare al Fondului pentru Eficiență Energetică (FEE), informează MOLDPRES.

Consiliul a mai aprobat alte două proiecte-pilot privind măsuri de eficiență energetică pentru reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public și trei proiecte de reabilitare termică a unor clădiri și schimbare a ferestrelor.

Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, la ședință a mai fost aprobată majorarea valorii unui contract de grant, după ce, pe parcursul implementării proiectelor, au fost identificate lucrări adiționale pentru valorificarea surselor de energie regenerabilă în clădiri și eficientizarea sistemelor de iluminat public. Totodată, a fost majorată valoarea contractului de grant în urma efectuării proiectului de execuție pentru un nou proiect ce ține de Spitalul Raional din raionul Criuleni.

La ședință a participat și ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, care a încurajat utilizarea surselor de energie regenerabilă și finanțarea proiectelor în acest sens, care să asigure economisirea de energie și reducerea emisiilor de gaze poluante.

img18010688

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!