Pompierii au instalat detectoare de fum în 30 de gospodării din Ștefan Vodă și Șoldănești
15:13 | 29.11.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 29 nov. /MOLDPRES/. Peste 30 de familii din raioanele Ștefan Vodă și Șoldănești au beneficiat astăzi de detectoare de fum, iar alte o sută dispozitive vor fi instalate în mai multe gospodării din raionul Orhei până la venirea sărbătorilor de iarnă, relatează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, ofiţerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al (IGSU), Liliana Pușcașu, a menţionat că pompierii au desfășurat azi campania națională „O casă protejată – o viață salvată”.
„Angajații IGSU le-au vorbit oamenilor despre utilizarea surselor de încălzire. Totodată, pompierii au îndemnat cetățenii să fie atenți la semnalul sonar al detectoarelor de fum, iar în caz de declanșare să iasă din locuință și să solicite ajutorul salvatorilor. Primii beneficiari ai instalațiilor au fost oameni în etate și persoanele țintuite la pat”, a spus Pușcașu.
În cadrul campaniei „O casă protejată – o viață salvată”, peste 3000 de familii din toată țara au beneficiat de detectoare de fum. De la începutul acestui an, în Republica Moldova au avut loc peste 1500 de incendii în care și-au pierdut viața 95 de persoane.