România marchează Ziua Națională
09:12 | 01.12.2018 Categorie: Politică
Chişinău, 1 dec. /MOLDPRES/. Astăzi este Ziua Națională a României. La 1 decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, informează MOLDPRES.
1 Decembrie a fost proclamată ca Zi Națională a României în anul 1990, fiind marcată pentru prima oară în același an la Alba Iulia. De atunci, în fiecare an, atât în București, cât și în majoritatea orașelor din întreaga țară au loc parade militare și sunt organizate numeroase ceremonii ce cuprind depuneri de coroane, dar și alte manifestări.
La parada militară de la București din acest an participă și 26 de ofițeri și subofițeri ai Gărzii de Onoare a Armatei Naționale a Republicii Moldova, alături de militari din Albania, Bulgaria, Canada, Cehia, Croația, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Slovacia, SUA, Turcia și Ucraina. R. Moldova participă la parada militară de 1 decembrie din România, începând cu anul 2014.
România a fost primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova, la numai câteva ore după proclamarea independenței noului stat (27 august 1991).
Relațiile diplomatice, la nivel de ambasadă, au fost stabilite la data de 29 august 1991. Ambasada României a fost prima reprezentanță diplomatică deschisă de un stat în capitala Republicii Moldova, la Chișinău (și-a început activitatea la 20 ianuarie 1992). Primul ambasador român a fost acreditat la Chișinău în luna iunie 1993. Primul ambasador al Republicii Moldova la București a fost acreditat în luna ianuarie 1992.
În cadrul unei convorbiri telefonice, premierul R. Moldova, Pavel Filip, l-a felicitat pe președintele României, Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Naționale a României, mulțumind pentru sprijinul constant acordat țării noastre.
La recepția organizată ieri seara la Chișinău cu ocazia Zilei Naționale a României, ambasadorul Daniel Ioniță a declarat că România a fost, este și va rămâne, cel mai ferm susținător al parcursului european al Republicii Moldova. „În plan economic, tindem să atingem un record de 2 mlrd de dolari SUA schimburi comerciale bilaterale la finele anului curent, iar anul acesta a fost înființată Asociația Investitorilor Români, ca vehicul de promovare a business-ului românesc în R. Moldova. În plan cultural, au continuat proiectele de suflet cum ar fi reuniunea teatrelor naționale românești sau Bookfest, festivalurile de muzică sau film”, a menționat diplomatul român.
Potrivit oficialului, cu ajutorul statului român, în R. Moldova au fost renovate 840 de grădinițe, iar trei milioane de euro au fost alocate pentru alte 200 de proiecte.
În prezent, în Republica Moldova funcționează 1765 de întreprinderi cu capital românesc. Investiţiile în capitalul social au însumat aproape 2 miliarde de lei. România se clasează pe locul 1 după numărul de întreprinderi în care aceasta a efectuat investiții.
În anul 2017, comerțul exterior dintre Republica Moldova şi România a însumat circa 1 295.15 milioane de dolari SUA, (+21,7% în comparație cu aceeași perioadă a anului 2016). România şi-a reconfirmat poziția de principal partener comercial al țării noastre, situându-se pe locul I atât în derularea exporturilor, cu o pondere de 24.77% (600.62 mln de dolari SUA), din totalul exporturilor moldovenești, precum şi la importuri, cu o pondere de 14.38% (694.53 milioane de dolari SUA) din totalul importurilor moldovenești. Volumul exportului s-a majorat în anul 2017 cu 17.07% faţă de anul 2016, iar importurile cu 25.93%.