ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un bărbat din Anenii Noi a fost condamnat pentru omorul vecinei sale

10:12 | 10.12.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 10 dec. /MOLDPRES/. Un bărbat din Mereni, raionul Anenii Noi, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omorul vecinei sale, transmite MOLDPRES.

Pedeapsa a fost pronunțată de magistrații Curții de Apel Chişinău, care au admis contestaţia procurorilor împotriva sentinţei primei instanţe, prin care acesta fusese condamnat la 15 ani de închisoare pentru acţiuni violente cu caracter sexual şi omorul intenţionat al vecinei.

De asemenea, a fost dispusă încasarea de la inculpat a cheltuielilor judiciare în sumă de 22 mii de lei.

Crima a avut loc în luna mai curent, în locuinţa victimei. Cei doi au consumat împreună băuturi alcoolice, iar ulterior bărbatul a agresat sexual victima și a strangulat-o cu o haină.

Inculpatul, în vârstă de 35 de ani, şi-a recunoscut vina. Acesta a mărturisit că a recurs la acest gest pentru că femeia, în vârstă de 57 de ani, l-ar fi vorbit de rău prin sat.

Decizia poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!