ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul de Externe Tudor Ulianovschi a avut o întâlnire cu membrii diasporei moldovenești din Azerbaidjan

09:48 | 14.12.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 14 dec. /MOLDPRES/. Susținerea cetățenilor Republicii Moldova, atât în ţară, cât și peste hotare rămâne unul din obiectivele prioritare de pe agenda guvernului și a diplomației moldovenești. Declaraţia a fost făcută de către ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Tudor Ulianovschi, la Baku, la întâlnirea cu reprezentanții diasporei moldovenești din Republica Azerbaidjan, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE. 

În cadrul discuţiilor, Tudor Ulianovschi a făcut o trecere în revistă a principalelor acțiuni întreprinse de guvern în vederea reformării și modernizării țării, realizării proiectelor naționale, precum și a reconfirmat faptul că susținerea cetățenilor Republicii Moldova, atât în ţară, cât și peste hotare rămâne unul din obiectivele prioritare de pe agenda executivului și a diplomației moldovenești. 

De asemenea, a fost menționată participarea activă a membrilor comunității moldovenești la evenimentele culturale desfășurate de Ambasadă, precum sărbătorirea Zilelor Culturii, a Mărțișorului, expozițiile de artă, prezentările peliculelor moldovenești la festivalurile filmului european, concertele și festivalurile muzicale cu participarea artiștilor moldoveni la Baku.

În acest context, șeful diplomației moldovenești a apreciat activitatea conaționalilor noştri în promovarea identității, a valorilor și tradițiilor naționale, menținerea unor relații strânse cu țara și promovarea imaginii pozitive a Republicii Moldova.

img18011174

img18011174

img18011174

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!