Directorul Spitalului Clinic de Traumatologie și Ortopedie din capitală a fost demis
16:02 | 14.12.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 14 dec. /MOLDPRES/. Directorul Spitalului Clinic de Traumatologie și Ortopedie, Viorel Vetrilă, a fost demis astăzi de ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Silvia Radu. Funcţia de director interimar al instituţiei va fi îndeplinită de Sergiu Ștepa, comunică MOLDPRES.
Potrivit lui Radu, decizia de a demite conducerea instituţiei a venit în urma unui control, în cadrul căruia au fost depistate o serie de nereguli și abateri de la normele legale. „Am luat decizia de a-l concedia pe directorul Spitalului Clinic de Traumatologie și Ortopedie, Viorel Vetrilă. Conform prevederilor Legii nr. 133 din 2016, am cerut să fie depusă și o declarație de avere și interese personale din partea, deja, fostului director al instituției. Domnul Viorel Vetrilă va transmite bunurile și documentația instituției noului director interimar, numit în funcție, Sergiu Ștepa”, a spus ministrul.
La începutul lunii noiembrie, conducerea Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale a iniţiat o anchetă de serviciu pe numele fostului director al Spitalului Clinic Municipal nr. 1 din Chișinău, Iurie Dondiuc. Ulterior, acesta a scris o cerere de demisie.