ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova și Qatar au semnat un acord de colaborare în domeniul educației

13:35 | 17.12.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 17 dec. /MOLDPRES/. Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, a semnat la Doha, cu ministrul Educației și Învățământului Superior al Statului Qatar, dr. Mohammed Abdul Wahed Al Hammadi, Memorandumul de înţelegere privind cooperarea în domeniul educaţiei, învățământului superior şi cercetării ştiinţifice între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statului Qatar, comunică MOLDPRES. 

Potrivit Serviciului diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE, acordul stipulează că părțile vor încuraja universităţile, institutele de cercetare şi instituţiile publice şi private din ambele ţări să coopereze în domeniul învățământului superior, cercetării ştiinţifice şi al tehnologiei, prin proiecte de parteneriat, în cadrul programelor internaţionale de cooperare finanţate de agenţii şi organizaţii internaţionale.

De asemenea, vor fi stabilite reguli de recunoaştere academică şi schimb de informaţii cu privire la certificatele şi diplomele eliberate de instituţiile de învățământ, precum şi programele academice specifice din ambele ţări.

În cadrul dialogului, Tudor Ulianovschi și Mohammed Abdul Wahed Al Hammadi au discutat și aspectele cooperării privind utilizarea tehnologiei informației și comunicării (TIC) în educație, precum și posibilitatea realizării unor proiecte investiționale pentru sistemul educațional și de cercetare a Republicii Moldova.

În context, ministrul qatarian al Educației s-a referit la oportunitatea organizării unui eveniment tematic specializat, patronat de WISE Forum (World Innovation Summit for Education), forum în domeniul educației, înființat de Statul Qatar, în cadrul căruia să fie discutate inițiative comune pentru dezvoltarea educației vocaționale, proiecte pentru implementarea modulului educațional e-learning (educație digitală), precum și investiții public-private în domeniul educației, în special universități și școli. 

Ministrul Ulianovschi a adus mulțumiri pentru bursele de studii a limbii arabe oferite de autoritățile de la Doha la Universitatea din Qatar.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!