ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Consiliul Republican al PSRM a aprobat lista candidaţilor pentru alegerile parlamentare

12:11 | 26.12.2018 Categorie: Politică

Chişinău, 26 dec. /MOLDPRES/. Partidul Socialiștilor din Republica Moldova /PSRM/ a anunţat astăzi că a finalizat lista candidaţilor, dar și platforma electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, comunică MOLDPRES.

Şedința Consiliului Republican a partidului a avut loc în dimineaţa curentă şi a în cadrul acesteia a fost examinată și aprobată lista finală a candidaților din partea PSRM în Parlamentul Republicii Moldova, atât pe listele electorale, cât și pe circumscripțiile uninominale. Locul 1 în lista socialiştilor îl ocupă Zinaida Greceanîi, urmată de Vlad Bătrîncea şi Ion Ceban. Printre primii 10 se regăsesc şi Eduard Smirnov, Bogdan Țîrdea, Ivanna Keksal, Alla Dolinţa, Victor Gaiciuc, Alla Pilipeţca şi Vladimir Golovatiuc.

De asemenea, PSRM și-a prezentat programul electoral.

Potrivit Serviciului de presă al formaţiunii, socialiştii vor promova în campania electorală următoarele obiective și valori: statalitatea, parteneriatul strategic cu Federația Rusă și cooperarea cu Uniunea Europeană, reîntregirea țării, dezvoltarea economică și crearea de noi locuri de muncă, echitate socială, combaterea corupției, preocuparea pentru mediu, pacea internațională și protecția religiei ortodoxe.

În acelaşi comunicat se spune că socialiștii se angajează, în cazul în care vor obține victoria la alegerile parlamentare, pe parcursul a patru ani să majoreze salariul mediu, să restabilească exporturile produselor moldovenești pe piața rusească și să reducă prețul la gaz.

img18011514

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!